Cum gestionam relatia copilului nostru cu temele? 

Odata cu inceperea scolii, copilul nostru trebuie sa se adapteze unei rutine complet noi – in plus, putem vorbi despre o crestere a responsabilitatilor acestuia. Parinti fiind, ne lovim in aceste momente de dilema aportului nostru la facerea temelor: este bine sau nu sa il verificam? Care este distanta optima pe care trebuie sa o pastram pentru a nu ii provoca anxietate in privinta acestora?

Pentru ca responsabilizarea este un proces treptat, este important sa il pregatiti pe copil pentru viata de scolar: povestiti-i care va fi rutina fiecarei zile, ce materii va descoperi si care vor fi cerintele si sistemul de evaluare, explicandu-i si de ce sunt ele importante. Odata cu inceperea orelor, stabiliti impreuna un program zilnic, astfel incat copilul sa se poata ghida dupa acesta: care este intervalul de odihna, care este cel dedicat temelor si pregatirii pentru a doua zi, care este timpul pentru joaca. De asemenea, este bine ca spatiul in care isi face temele sa fie ordonat si sa nu aiba in apropiere obiecte care il distrag. Predictibilitatea il ajuta sa inteleaga mai bine notiunea de termen-limita si sa stie ce are de facut in fiecare zi, chiar daca nu I se reaminteste.

Important este si exemplul dat de parinti in privinta invatarii: cand copilul vede ca parintii lui citesc si sunt interesati sa afle lucruri noi, pe care le discuta si le impartasesc cu altii, curiozitatea lui va fi stimulata.

Este bine ca el sa stie ca voi, parintii, sunteti acolo pentru el daca se loveste de ceva ce nu stie sau nu intelege – recomandarea este sa evitati etichetarile si cearta, pentru ca ele nu pot avea vreun efect benefic. In egala masura, incurajati-l sa incerce singur in primul rand, apoi sa apeleze la ajutor. Astfel, isi dezvolta autonomia si incepe sa aiba mai multa incredere in fortele proprii.

Temele sau timpul pentru invatare nu ar trebui privite ca o pedeapsa, ci ca o activitate obisnuita a zilei. De asemenea, timpul pentru destindere si joaca nu devine mai putin important odata cu inceperea scolii. Copiii au in continuare nevoie de relaxare si distractie in familie sau cu prietenii – asadar, nu ar trebui sa creada ca scoala ”le-a rapit” ceva, ci ca le-a imbogatit,  intr-un fel sau altul, timpul.

Distribuie acest articol:



Autor: